Mitrofan Vozdvijenski

Sfântul Mărturisitor Mitrofan Vozdvijenski, preot, s-⁠a născut la 4 iunie 1886 în satul Velikoe, ținutul Volceansk al guberniei Harkov. Tatăl său, Constantin Mihailovici, era atunci învățător la școala parohială, apoi citeț în biserica de acolo, iar din 1904 citeț la biserica Sfântului Nicolae din Novo-⁠Danilovka, în protopopiatul Grigorievka al eparhiei Taurida, unde fiului său Mitrofan îi era dat să ajungă mai târziu paroh. Mama se numea Elisaveta Grigorievna. În 1904 Mitrofan a intrat la seminarul teologic din Taurida. La 30 ianuarie 1906 arhiepiscopul Dimitrie (Abașidze) al Tauridei a închis seminarul și a dat afară pe toți elevii; li s-⁠a propus apoi să reintre, dând angajamentul că vor respecta toate regulile disciplinei seminariale. Studentul Vozdvijenski nu se deosebea prin purtare rea și nu fusese văzut în cercuri opoziționiste, dar, ca toți ceilalți, a trebuit să semneze angajamentul comun de loialitate. După absolvire s-⁠a căsătorit cu Tatiana Onufrievna Glotova. A fost învățător în satul Fiodorovka, ținutul Melitopol, în 1907 citeț la biserica Zămislirii Sfintei Ana din satul Annovka, în 1909 diacon la biserica Trei Ierarhi de pe lângă seminarul teologic din Taurida, iar în 1918 a fost hirotonit preot pentru aceeași biserică de arhiepiscopul Dimitrie. După războiul civil s-⁠a mutat cu familia în satul Novodanilovka, raionul Akimovka, regiunea Zaporojie, și a fost paroh al bisericii satului, închinată Sfântului Nicolae.

Preotul vorbea neobosit în predici, mustra ateismul, chema la vechea evlavie, dar enoriașii se împuținau tot mai mult. În anii cumpliți ai colectivizării, părintele Mitrofan, împreună cu cei mai buni enoriași, a încercat să protesteze și să conteste nedreptățile conducerii colhozului. Cuvintele lui au început să fie ascultate și chiar în mintea entuziaștilor edificării colhozurilor se trezeau îndoieli. În 1931 a fost arestat de GPU din Akimovka, dar a fost eliberat după cinci zile. Caracterizarea făcută de sfatul sătesc pentru NKVD îl descria ca „antisovietic”, „popă periculos social”, care „strânge sistematic la el acasă elemente contrarevoluționare”, face agitație stăruitoare împotriva colectivizării și împrumutului de stat și „se pronunță terorist” asupra conducătorului Stalin.

După eliberare a mers mai departe cu același avânt din casă în casă, îndemnându-⁠i pe țăranii slăbiți sufletește și buimăciți de teroarea statului să nu părăsească credința. După slujbă rostea predici fără teamă și nu tăcea nici în afara gardului bisericii. Chema la rugăciune și pocăință pe cei ce nu pierduseră credința și mustra nedreptățile conducătorilor. La subscrierea la împrumutul de stat nu a rămas spectator, ci a spus pe față că este jaful unui popor deja jefuit, că banii merg probabil la războiul din Spania și că țăranii nu vor avea nici un folos. A vorbit fără părtinire și despre Stalin și tot Comitetul Central. La recensământul din ianuarie 1937 a mers neobosit cu rugăciune din casă în casă și i-⁠a convins pe ortodocși și pe cei care șovăiau să se declare credincioși, să nu se lepede de Dumnezeu și de Biserică sub nici o presiune, nebăgând în seamă foloasele himerice și teama reală de a fi zdrobiți de cizma ateismului de stat. În casa părintelui Mitrofan se adunau oameni de aceeași părere, se rugau, vorbeau, gândeau cum să supraviețuiască, lipsiți de dreptul de a apăra biserica. După ce tovarășii lui au fost arestați, nu a încetat să-⁠i viziteze cu rugăciune pe cei care se temeau să meargă la biserică și chema pe față să nu se lucreze duminica și în marile sărbători. Spunea: „Poporul rus tot își va afla eliberarea de comuniști. Bolșevicii cu Stalin au adus Rusia într-⁠un impas”. Părintele Mitrofan era plin de dragoste și totodată sever; de pildă, nu primea să boteze copiii părinților care încetaseră să meargă la biserică.

La 6 august 1937 a fost arestat de secția NKVD Akimovka și închis în închisoarea din Akimovka. La arestare avea soția Tatiana Onufrievna, în vârstă de patruzeci și trei de ani, și patru fiice: Olga, Lidia, Nadejda și Nina. Era învinuit de „agitație contrarevoluționară cu caracter terorist”, constând în aceea că la recensământ îi îndemna pe oameni să se declare credincioși, răspândind zvonul că neîncrezătorilor li se va pune pe frunte „pecetea Antihristului”, că „în puterea sovietică stau antihriști” și că „nu e păcat să-⁠l omori pe Stalin și tot Comitetul Central”. La singurul interogatoriu a respins toate învinuirile, spunând că vorbește totdeauna numai adevărul și nu a făcut niciodată agitație. La 10 octombrie 1937 a fost osândit la zece ani de lagăr, în baza articolelor 54-8 și 54-10 din Codul penal al RSS Ucrainene. Într-⁠o scrisoare acasă a spus că în lagăr „a slăbit peste măsură”. Slăbea pe zi ce trecea, iar în iulie 1938 scria că iarna nu o va trece. A murit la 2 octombrie 1938 în Lokcimlag, RSSA Komi, și a fost îngropat într-⁠o groapă comună. Prin hotărârea procuraturii regiunii Zaporojie din 27 septembrie 1989 a fost reabilitat. Este pomenit odată cu Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Mitropoliei Crimeei, la 2 decembrie, și cu Soborul sfinților din Crimeea, la 28 decembrie.