Oleg Ingvarevici

Cneazul Oleg Ingvarevici cel Roșu (sau cel Frumos, mijlocul anilor 1200 până la 20 martie 1258) a fost cneaz al Reazanului, fiul lui Ingvar Igorevici, după unele izvoare între 1238 și 1258, după altele doar între 1252 și 1258. Izvoarele noastre îl numesc binecredincios și fericit și spun doar că a fost cinstit în Reazan, din 1258, ca om al neamului domnitor local; nu arată nicio canonizare. Fișa noastră nu are zi de pomenire.

Viața

În toamna lui 1237 cneazul Iuri Igorevici al Reazanului, împreună cu Oleg Ingvarevici și cu fiul Roman Ingvarevici, a condus împotrivirea față de oastea hanului Batu. Letopisețele nu spun nimic despre soarta lui Oleg la sfârșitul lui decembrie 1237. Întrucât la începutul lui ianuarie 1238, la Kolomna, a luptat împotriva mongolilor doar cneazul Roman, se poate socoti că Oleg era atunci prizonier la mongoli, poate la cucerirea Reazanului la 21 decembrie 1237. Istoricul A. V. Ekzempliarski scria că, în iarna lui 1237, în lupta de la Kolomna, Oleg a căzut prizonier, unde Batu l-⁠a silit să-⁠și schimbe credința, dar el a refuzat și a fost „cruțat pentru rara lui frumusețe”.

Izvoare din mijlocul secolelor XVI-⁠XVII spun că a stat ca ostatic politic în taberele stăpânitorilor mongoli între 1237 și 1252, părere răspândită și în cercetarea de azi. Dar letopisețele mai vechi nu cuprind știri despre o ședere atât de lungă în prinsoarea mongolă, nici a cneazilor reazani, nici a celor ruși; istoricul A. V. Kuzmin, pe baza mai multor letopisețe din nordul Rusiei, a socotit greșită afirmația unei șederi de paisprezece ani și a crezut că Oleg a fost eliberat curând după 1237, iar L. V. Vorotințev a socotit nefondată științific ipoteza unei lungi „prinsori în Hoardă”. Cu excepția lui Oleg, toți cneazii reazani mai în vârstă au murit în luptele cu mongolii la sfârșitul lui decembrie 1237 și începutul lui ianuarie 1238, așa încât Oleg a fost recunoscut de mongoli ca domnitor al Reazanului aproape îndată după pustiirea țărilor rusești. După letopisețul lui Avraamka s-⁠a întors la Reazan în 1243. A fost întâiul dintre cneazii ruși care a mers la Karakorum și s-⁠a întors viu; se crede că și-⁠a luat de la văduva marelui han Ögedei, Törögene, stăpâna Imperiului Mongol, hrisovul de domnie. A luat parte totuși la împotrivirea față de mongoli: în 1250 a fost chemat în Hoardă și arestat, fiind lăsat înapoi în Reazan în 1252, după ce aliații lui fuseseră zdrobiți și nu mai era primejdie pentru Hoardă.

Sfârșitul

În 1258, simțind apropierea morții, a fost tuns în marea schimă. A murit la 20 martie 1258 și a fost îngropat în biserica Mântuitorului. A fost cinstit în principatul Reazanului din 1258 ca reprezentant al dinastiei locale, de fapt întemeietor al neamului marilor cneji ai Reazanului, stins la sfârșitul primei treimi a secolului al XVI-⁠lea, și al cneazilor din Pronsk. Din ultima treime a secolului al XIII-⁠lea pomenirea lui se făcea mai ales în catedrala Mântuitorului din Reazan, iar din al doilea sfert al secolului al XIV-⁠lea în catedrala Adormirii din Pereslavl-⁠Reazanski. Tatăl, Ingvar Igorevici (mort în 1235), a fost cneaz al Reazanului din 1217; frați: Iuri (ucis în 1237), Roman (ucis în 1237), sora Evdochia; fiul lui, Roman (1237-1270), a fost mare cneaz al Reazanului din 1258.