Ștefan Grachev

Sfântul Sfințit Mucenic Ștefan Grachev a fost preot în gubernia Orel (azi regiunea Briansk), fost novice și ostaș distins, și a primit cununa muceniciei la Briansk la 7 februarie 1938. A fost canonizat în 2006.

Copilăria și chemarea S-⁠a născut la 30 decembrie 1886 în satul Trostnaia, ținutul Sevsk, gubernia Orel (azi raionul Komarici, regiunea Briansk), într-⁠o familie de țărani. Părinții lui, Feodor Ivanovici și Elisaveta Prohorovna Grachev, au avut patru fii și patru fiice. Feodor a slujit din tinerețe la altar, apoi până la moarte a fost ctitor al bisericii Sfântului Arhanghel Mihail din satul Bobrik. Familia era evlavioasă și își petrecea toate posturile la slujbele din Pustia Plosceanskaia a Maicii Domnului, la cinci verste de casă. Trei copii au fost dați la mănăstire: fiica Elena la Mănăstirea de fete Petru și Pavel din Briansk, fiica Pelaghia la Mănăstirea Sfintei Treimi din Sevsk, iar fiul Ștefan la Pustia Plosceanskaia, unde a intrat la zece ani, crescut în rigoare și evlavie de bătrânii mănăstirii, ajutându-⁠și și tatăl la muncile satului. Odată împlinit, în 1904, a fost primit novice în frăție. În 1914 a fost chemat în armată, a luptat lângă Vilnius și Grodno, a primit gradul de ofițer inferior și, pentru merite și curaj neînchipuit, două Cruci Sfântul Gheorghe. După demobilizare, în 1918, a intrat iarăși în mănăstirea natală și a făcut ascultare până la închiderea ei, în 1921. Fiindcă novicii nu rostesc voturi monahale, după un timp s-⁠a căsătorit cu Anastasia Serghieevna Kirilenkova, din satul Gavrilova Guta, care îngrijea vitele pustiei.

Preotul Din 1924 a fost psalt. În martie 1929 episcopul Matei (Hramțev, † 1931) de Briansk și Sevsk l-⁠a hirotonit diacon la biserica Sfântului Mare Mucenic Nichita din satul Arkino, raionul Komarici, iar la 23 martie 1930, în biserica Învierii din Briansk, preot la biserica Bunei Vestiri din satul Krapivna. La 2 iunie 1930 a fost mutat în satul Holmețki Hutor, raionul Brasovo, la o biserică ridicată în 1797 de moșierul Stepan Apraksin pentru locuitorii din Krupeț; altarul principal a fost închinat Cuviosului Macarie Egipteanul, cel de nord Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, iar cel de sud Sfinților Mucenici. Moșierul dăruise parohiei o veche icoană a Maicii Domnului de Tihvin, cinstită ca făcătoare de minuni și purtată în procesiune prin satele din jur. Nepoata lui, Pelaghia Egorovna Mitina, îl descrie ca un om foarte sever, dar iubit, respectat și puțin temut de copii; nu-⁠i certa niciodată pe copii, care se urcau pe sobă, se jucau și băteau clopotele. Locuia în început fără prea multă sărăcie, cu mâncare de sat, dar după colectivizare i-⁠au luat vaca și a trăit apoi mai sărac, ba în timpul prigoanei numai din milostenie, iar preoteasa hrănea totdeauna pe cerșetori, la îndemnul lui. Nu a refuzat pe nimeni care îl chema să împărtășească sau să masluiască un bolnav, nici în vremea prigoanei. Odată a fost chemat la Brasovo pentru o convorbire și a fost ținut o zi întreagă.

În 1932 episcopul Daniil (Troițki, † 1934) de Briansk și Sevsk i-⁠a dat epigonatul „pentru slujirea râvnitoare și folositoare Bisericii lui Dumnezeu”, iar la Paștile lui 1935 episcopul Ioasaf l-⁠a răsplătit cu camilafca. Familia locuia în căsuța paznicului. În noiembrie 1935 s-⁠a aflat că vor fi scoase clopotele bisericii; chemat la conducerea colhozului, a fost înștiințat de hotărârea guvernului și i s-⁠a cerut o declarație de răspundere pentru eventuale tulburări. A răspuns că mai bine îl arestează decât să cheme poporul la liniște; episcopul, prin decani, trimisese preoților o scrisoare circulară prin care îi sfătuia să nu se împotrivească autorităților la scoaterea clopotelor, fiindcă era mai important să nu se dea prilej de închidere a bisericilor decât să se păstreze clopotele. În 1936, an de secetă, enoriașii l-⁠au rugat de mai multe ori să facă molitfă pentru ploaie, apoi pe câmp, după un obicei vechi, cu procesiune și icoana de Tihvin; sfatul bisericesc a cerut încuviințare la sovet, președintele a încuviințat, apoi a retras încuviințarea, și molitfa nu s-⁠a făcut.

Mucenicia La 26 august 1936 a fost arestat sub învinuirea de agitație antisovietică și închis la Briansk. Familia îl căuta, ducând pachete; după trei luni de interogatorii a fost eliberat pentru că învinuirea nu fusese dovedită. În închisoare fusese silit să se lepede de credință, dar răspunsese că va purta Crucea până la capăt, și acelaș lucru l-⁠a spus fratelui Egor după eliberare, refuzând să-⁠și lase parohia și să plece la Briansk. La 4 septembrie 1937 a fost arestat protoiereul Alexie Sokolov. Aflând, părintele Ștefan a spus soției să se pregătească pentru arestarea lui și să-⁠i usuce pesmeți. În noaptea de 5 septembrie 1937, la ora unu și jumătate, au venit după el; familia a fost încuiată cu zăvorul, iar oamenii NKVD au luat din casă tot, lăsând-⁠o fără mijloace. Dimineața sătenii au deschis, au adus ce au putut. Familia a fost scoasă din casa paznicului, biserica a fost definitiv închisă, iar un militar, mutat să slujească în Belarus, i-⁠a dat adăpost. Familia a trăit în casa aceea până în vara lui 1943. Preotul a fost închis la Briansk; la prima arestare, nepoata și bunicul ei îl căutaseră la poarta închisorii; la a doua, o voce le-⁠a spus după două zile să-⁠l caute altundeva. Părintele Ștefan a respins învinuirea de activitate contrarevoluționară. Troica specială a NKVD din regiunea Orel l-⁠a condamnat la moarte, cu confiscarea averii personale, la 29-30 noiembrie 1937. A primit sfârșit mucenicesc la 7 februarie 1938 la Briansk. A fost reabilitat la 4 august 1989 de procuratura regiunii Briansk, iar la 17 iulie 2006 Sfântul Sinod l-⁠a numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse.

Este pomenit la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori, și la 3 octombrie în Soborul sfinților din Briansk, după stilul nou.