Vladimir Hirasko

Sfântul Preot Mărturisitor Vladimir Hirasko (1874-1933) a fost protoiereu la Minsk, învățător de religie, părinte al copiilor orbi și predicator iubit. Arestat și exilat de mai multe ori, s-⁠a întors orb și bolnav din surghiun și a adormit în 1933 la Gjatsk (azi Gagarin). A fost proslăvit în 1999 ca sfânt local al Bisericii Ortodoxe din Belarus și în 2000 ca mărturisitor, pentru cinstire în toată Biserica Rusă. Se pomenește la 11 (24) ianuarie și la 15 (28) octombrie.

Tinerețea și preoția

S-⁠a născut la 11 ianuarie 1874 la Kamenețk-⁠Podolsk, în familia preotului Grigori Hirasko. A absolvit seminarul din Podolia cu cele mai bune rezultate, ceea ce îi dădea dreptul să intre fără examen la o academie teologică, dar a ales munca de învățător. Din 1895 a predat la școala parohială din Kievec, apoi la Turov. În 1899 a fost hirotonit preot la biserica Sfintei Cruci din Minsk și a slujit la biserica Înălțarea Domnului din ținutul Igumen și la alte biserici, fiind și învățător de religie în școlile din jur. S-⁠a căsătorit în 1899 cu Maria Titovna, tot din familie de preot, și au crescut cinci copii, patru fiice și un fiu.

În 1911 a fost numit egumen al bisericii de lemn Bucuria tuturor celor ce suferă de pe lângă școala pentru orbi din Minsk. Ajuta mult copiii orbi și slab văzători, care trăiau în condiții grele, și a predat Legea lui Dumnezeu la două gimnazii din oraș. A condus mai multe frății ortodoxe, a fost ridicat protoiereu și, din 1913, a fost conducătorul și învățătorul școlii bisericești de băieți. Din 1915 a fost egumen al bisericii Kazan de lângă gară și a slujit acolo până în 1922, iar apoi la biserica Bucuria tuturor celor ce suferă.

Prigoana

După revoluție a fost arestat de mai multe ori. În 1919 bolșevicii l-⁠au arestat pentru legături cu eserii și l-⁠au eliberat din lipsă de dovezi, iar în 1920 autoritățile poloneze de ocupație l-⁠au arestat pentru că ar fi ascuns bolșevici. La 29 decembrie 1925 a fost arestat din nou, oficial pentru legături cu consulatul polonez, dar în realitate fiindcă îl sprijinea pe episcopul Melhisedec al Minskului, care se împotrivea activ Înnoitorilor. La predicile lui veneau multe mii de ostași roșii, ceea ce neliniștea autoritățile. Mulți enoriași îi scriau scrisori de susținere în închisoare, iar când anchetatorii le-⁠au găsit, au cerut să numească pe cei care scriau, dar el a refuzat. În martie 1926 a fost condamnat la trei ani de surghiun și trimis la Oriol.

S-⁠a întors la Minsk în 1929 și a slujit la biserica Bucuria tuturor celor ce suferă, dar la 26 martie a fost arestat din nou, sub învinuirea de activitate contrarevoluționară, pornind de la o publicație anonimă într-⁠un ziar. Se pare că adevăratul motiv era încercarea lui de a împiedica dărâmarea bisericii, în locul căreia se ridica Casa Guvernului. La interogatoriu a spus că a ținut predici, dar n-⁠a făcut agitație antisovietică. La 26 iulie 1929 a fost condamnat la trei ani de surghiun în Siberia. S-⁠a întors în iulie 1932, deja grav bolnav și orb, fără să-⁠și poată vedea familia. A refuzat categoric să recunoască vreo vină. S-⁠a așezat la Gjatsk, azi orașul Gagarin din regiunea Smolensk, și a murit după câteva luni, din pricina bolilor și a orbirii depline, și a fost îngropat acolo.

Cinstirea

La 28 octombrie 1999 a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe din Belarus ca sfânt cinstit local. În 2000 a fost trecut ca mărturisitor în soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei, pentru cinstire în toată Biserica. Numele lui îl poartă prima parohie din Minsk pentru orbi și slab văzători, înființată în 2015, cu o bibliotecă în alfabetul Braille și un cor de cântăreți orbi, precum și un hram la Minsk deschis în același an. În 2018 a fost sfințit în cinstea lui altarul din partea de sud a bisericii Kazan din Gagarin.