Iachint de Vicina

Sfântul Ierarh Iachint de Vicina a fost un ierarh grec ortodox din secolul al XIV-⁠lea (născut probabil spre sfârșitul secolului al XIII-⁠lea), ultimul mitropolit al Vicinei și primul mitropolit al Ungrovlahiei, adică al Țării Românești. A murit la Curtea de Argeș în 1372. Biserica Ortodoxă Română l-⁠a numărat între sfinți la 26 octombrie 2008 și îl pomenește la 28 octombrie.

Mitropolitul Vicinei și al Țării Românești

În vremea aceea, pentru oamenii daco-⁠români, limba slujbei era slavona la nord de Dunăre și greaca bisericească în Dobrogea. Ținuturile românești de la nord de Dunărea de Jos, locuite de daco-⁠români și supuse regatului ungar până la bătălia de la Posada (1330), erau numite de cancelariile bizantine Ungrovlahia și erau păstorite de Patriarhia Constantinopolului prin horepiscopi (episcopi itineranți) trimiși de perihoreții de la Vicina. Când cnezatele dintre Carpați și Dunăre s-⁠au unit în voievodatul Țării Românești, episcopul Iachint de Vicina, unul dintre perihoreți, a ajuns primul mitropolit al Ungrovlahiei.

Iachint i-⁠a urmat la Vicina mitropolitului Chiril, care a ținut scaunul între 1347 și 1348. N-⁠a fost mult perihoret la exarhia Vicinei, pentru că din 1359 s-⁠a mutat la Curtea de Argeș. La Sinodul din Constantinopol, patriarhul Calist I a hotărât ca perihoretul din Vicina să fie păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea și din Țara Românească. Eparhia Vicinei a fost desființată și a luat ființă o nouă mitropolie românească, numită Mitropolia Ungrovlahiei, iar Iachint a fost astfel primul mitropolit al Țării Românești.

Lucrarea lui

Ca perihoret, dar mai ales ca mitropolit, Iachint a hirotonit mulți preoți, a pus să se zidească numeroase biserici în orașe și sate și a păstrat legătura duhovnicească și canonică dintre Biserica Țării Românești și Patriarhia Constantinopolului. Ajutat de domnitorul Vladislav I Vlaicu, a întemeiat noi așezări monahale (între care Tismana, Curtea de Argeș, Câmpulung, Cozia, Snagov, Târgoviște, Bolintin, Tânganu și Cotmeana). A purtat grijă și de ortodocșii din ținuturile vecine, cum este Transilvania, unde a trimis horepiscopi, preoți și călugări. Tot el a adus în Țara Românească pe monahul Nicodim de la Muntele Athos, ca să rânduiască mai multe mănăstiri-⁠lavre după pilda atonită, iar în sens invers a trimis mulți călugări „vlahi” la mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos, unde unii au ajuns vestiți.

Ultimii ani și cinstirea

Ultimii ani i-⁠au fost îngreunați de boli și de colegi invidioși, care l-⁠au împiedicat să ia parte la Sinodul Patriarhal din 1370, din care făcea parte de drept. Într-⁠o scrisoare către patriarhul Constantinopolului, Iachint scria că o mare slăbiciune l-⁠a cuprins și că este jignit tocmai la bătrânețile lui, și îl ruga să nu treacă cu vederea bătrânețea lui și greutatea bolii și ca rugăciunile patriarhului să-⁠i fie pavăză pentru totdeauna. A murit la Curtea de Argeș în 1372, după ce, spune hagiografia bisericească, a păstorit cu râvnă, a sfătuit cu înțelepciune și a pătimit cu răbdare și smerenie. De la 26 octombrie 2008 Biserica Ortodoxă Română îl socotește sfânt ierarh și îl prăznuiește la 28 octombrie, ca păstor și părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre și Carpați.