Ulrich de Augsburg

Sfântul Ierarh Ulrich de Augsburg a fost episcop al Augsburgului în veacul al X-⁠lea, păstor grijuliu al turmei sale și apărător al cetății în vremea năvălirilor maghiare. A adormit la 4 iulie 973.

Începuturile

Ulrich s-⁠a născut în 890 la Kyburg, în actualul canton Zürich, în Elveția, în familia contelui Hupald de Dillingen și a Dietpirchei de Suabia. Părinții l-⁠au închinat Bisericii încă din copilărie, iar la șapte ani a fost trimis la mănăstirea Sfântul Gall, unde s-⁠a dovedit un învățăcel foarte bun. Acolo s-⁠a împrietenit cu Wiborada, o pustnică ce trăia lângă mănăstire și care i-⁠a prorocit că va ajunge episcop. A hotărât să primească preoția, dar a ezitat între viața monahală la Sfântul Gall și slujirea ca preot de mir.

Înainte de aprilie 910 a fost trimis la o rudă a sa, Adalbero, episcopul Augsburgului, care l-⁠a făcut cămăraș. După moartea lui Adalbero, Ulrich s-⁠a întors acasă, iar ducele Suabiei l-⁠a prezentat la curtea lui Henric Păsărarul.

Păstorirea

Prin înrâurirea unchiului său după mamă, ducele Burchard al II-⁠lea al Suabiei, și a altor rude, regele Henric l-⁠a numit episcop al Augsburgului, iar la 28 decembrie 923 a fost sfințit. S-⁠a ostenit să îndrepte starea morală a clerului, a reînnoit școlile, a ținut vizitații canonice și sinoade, a purtat grijă de săraci și a rezidit bisericile și mănăstirile dărâmate. A ridicat biserici închinate Sfintei Afra și Sfântului Ioan și a întemeiat mănăstirea Sfântul Ștefan pentru măicuțe benedictine. De două ori a mers la Roma pentru a aduce moaște, în 910 și în 952 sau 953. Împăratul Otto cel Mare i-⁠a dat dreptul de a bate monedă.

În lupta dintre Otto și fiul său Liudolf, ducele Suabiei, Ulrich a rămas credincios regelui. În vara lui 954, când tatăl și fiul erau gata să se înfrunte la Illertissen, el și episcopul Hartbert de Chur au izbutit să-⁠i împace, iar la 17 decembrie 954 Liudolf și Conrad al Lorenei au cerut iertarea regelui.

Apărarea cetății

Maghiarii atacau adesea Bavaria și Suabia. Ulrich a ridicat în jurul Augsburgului un zid de piatră și a condus apărarea cetății. În 955 maghiarii au înconjurat orașul, iar izvoarele spun că, îmbrăcat în veșmintele arhierești, episcopul i-⁠a întărit pe apărători cu psalmul al douăzeci și treilea. Lupta cea mai aprigă s-⁠a dat probabil la 8 august 955 la poarta de răsărit, unde oamenii lui au respins asaltul. În noaptea aceea el a îngrijit de întărirea zidurilor. Cetatea a ținut piept până a sosit împăratul, iar la 10 august 955 invadatorii au fost înfrânți la Lechfeld. Se spune uneori că Ulrich a luptat el însuși acolo, dar cercetătorii nu socotesc aceasta întemeiat.

Sfârșitul și cinstirea

Ulrich era aspru cu sine și cerea aceeași rânduială de la ceilalți, iar în dietele imperiale a rămas un sprijin al împăratului. În dieta din 20 septembrie 972 a fost învinuit de nepotism, fiindcă își numise nepotul Adalbero ajutor, din pricina bolii și a dorinței de a se retrage la o mănăstire benedictină. A lăsat scaunul și s-⁠a așezat la Ottobeuren, ca egumen.

În zorii zilei de 4 iulie 973 a poruncit să se așeze cenușă în chip de cruce, a fost pus pe ea, iar la sosirea trimisului împăratului Otto al II-⁠lea a adormit în timp ce clerul cânta litania. A fost îngropat în biserica Sfintei Afra, pe care o rezidise; pe acel loc s-⁠a ridicat mai târziu biserica Sfinților Ulrich și Afra. La mormântul lui s-⁠au petrecut multe minuni, iar la 4 iulie 993, la doar douăzeci de ani de la adormire, papa Ioan al XV-⁠lea l-⁠a canonizat, el fiind primul sfânt canonizat de un papă și nu de o autoritate locală. Este ocrotitor al Augsburgului împreună cu Sfinții Afra și Simpert. Este pomenit la 4 iulie, ca sfânt al Bisericii nedespărțite, după calendarul pe stil nou.